PIB la nivel regional

De la Statistics Explained

Date din martie 2014. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: iunie 2015.

Prezentul articol face parte dintr-un set of statistical articles (în limba engleză) bazat pe publicația Regional Yearbook a Eurostat. Acest articol prezintă o analiză regională a evoluțiilor economice în cadrul Uniunii Europene (UE). Acesta se bazează în principal pe o analiză a produsului intern brut (PiB), considerat ca fiind una dintre măsurile esențiale a dezvoltării și creșterii economice. Articolul include, de asemenea, informații privind productivitatea muncii și distribuția veniturilor la nivel regional.

Conturi macro-economice oferă informații importante pentru efectuarea unei analize regionale a economiei. Aceste statistici sunt utilizate, de asemenea, pentru alocarea cheltuielilor în cadrul politicii de coeziune a UE (pentru detalii suplimentare, a se vedea Politica de coeziune — alinierea la strategia Europa 2020 din articolul introductiv) (în limba engleză). Într-adevăr, fiecare regiune din UE este inclusă în politica de coeziune: cu toate acesta, majoritatea fondurilor structurale sunt direcționate către regiunile NUTS 2, al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic de 75 % din media la nivelul UE-28 (alocarea fondurilor de coeziune se bazează pe o decizie referitoare la PIB-ul mediu pe cap de locuitor din perioada de trei ani cuprinsă între 2007 și 2009).

Principalele rezultate statistice

Până la declanșarea crizei financiare și economice, diferențele economice dintre regiunile europene au fost reduse, întrucât „cele mai sărace” regiuni erau în general mai apropiate de regiunile „mai bogate” printr-un proces de convergență. Cu toate acestea, criza financiară și economică a avut un efect pe scară largă în multe regiuni, iar perioada post-criză indică disparități crescânde în ceea ce privește creșterea economică, în special în anumite zone cel mai grav afectate de criză.

Statisticile prezentate în articolul de față referitoare la conturile economice și regionale sunt prezentate în general la nivelul NUTS 2 pentru perioada de până în 2011; informațiile sunt oferite la un nivel NUTS 3 mai detaliat pentru PIB-ul pe cap de locuitor. Datele pentru Elveția sunt disponibile numai la nivel național, iar statisticile pentru cele patru regiuni de peste mări ale Franței sunt estimative.

PIB regional pe cap de locuitor

PIB-ul este o măsură a activității economice în ansamblu, fie a unei regiuni, fie a unei țări sau a unui grup de țări; acesta este utilizat în general pentru analiza performanțelor și ciclurilor economice (cum ar fi perioadele de recesiune, de redresare și de creștere economică). PIB-ul este calculat mai întâi în moneda națională și apoi convertit la paritatea puterii de cumpărare (PPC), care ia în considerare diferențele de prețuri dintre statele membre ale UE, fapt care permite o comparare mai precisă. Prin utilizarea PPC (mai degrabă decât a ratelor de schimb ale pieții), acești indicatori sunt convertiți într-o monedă virtuală comună denumită standard al puterii de cumpărare (SPC). Utilizarea SPC face posibilă compararea puterii de cumpărare în toate regiunile statelor membre ale UE care utilizează monede diferite și în care nivelul prețurilor este diferit. Pentru informații suplimentare privind utilizarea PPC, vă rugăm să consultați secțiunea de mai jos Sursele și disponibilitatea datelor.

PIB-ul mediu pe cap de locuitor nu oferă nicio indicație cu privire la distribuția bogăției între diferitele grupuri de populație din aceeași regiune, nici nu măsoară venitul de care dispun în cele din urmă gospodăriile private dintr-o regiune, întrucât fluxurile de lucrători transfrontalieri pot conduce la o contribuție a angajaților la PIB-ul unei regiuni (în care lucrează) și la veniturile gospodăriilor dintr-o altă regiune (unde locuiesc).


RYB info.png
Măsurarea bogăției și a veniturilor în funcție de locul de rezidență sau în funcție de locul de muncă?


O comparare la nivel regional a nivelului activității economice poate fi efectuată prin compararea PIB-ului regional cu populația regiunii în cauză. Aici distincția între locul de muncă și locul de rezidență devine cu adevărat importantă. PIB-ul măsoară activitatea economică pe plan național sau regional, indiferent dacă aceasta este rezultatul muncii angajaților rezidenți sau nerezidenți. Prin urmare, PIB-ul regional pe cap de locuitor se bazează pe un numărător care reflectă locul de muncă (PIB-ul generat în regiune) împărțit la un numitor a cărui valoare reflectă locul de rezidență (populația care locuiește în respectiva regiune).

Acest dezavantaj este relevant în special atunci când există fluxuri nete semnificative de lucrători transfrontalieri care intră sau ies dintr-o regiune. Zonele caracterizate printr-un număr considerabil de lucrători transfrontalieri prezintă adeseori un PIB regional pe cap de locuitor extrem de ridicat (comparativ cu regiunile învecinate). Acesta este cazul, în special, în centre economice precum regiunile Londra (Regatul Unit), Wien (Austria), Hamburg (Germania), Praha (Republica Cehă) sau Luxembourg. Ca urmare a acestei anomalii, nivelurile ridicate ale PIB-ului pe cap de locuitor înregistrate în unele regiuni cu fluxuri nete de lucrători transfrontalieri nu se materializează neapărat în niveluri corespunzător de ridicate ale veniturilor persoanelor care locuiesc în regiunea respectivă.

Ca atare, uneori este mai interesată analiza măsurilor care se axează pe distribuția veniturilor gospodăriilor; cu alte cuvinte, utilizarea unei abordări rezidențiale care să studieze distribuția bogăției. Ca și în cazul datelor privind PIB-ul pe cap de locuitor, valorile prezentate pentru venitul pe cap de locuitor au fost modificate pentru a reflecta diferențele dintre țări în ceea ce privește nivelurile prețurilor; aceste statistici sunt prezentate cu ajutorul standardului puterii de cumpărare (SPC), o unitate monetară virtuală obținută prin conversia venitului gospodăriilor private utilizând standardele puterii de cumpărare în cazul cheltuielilor pentru consumul final. A se observa totuși că aceste cifre prezintă doar un punct de vedere limitat privind bogăția unei regiuni, atâta timp cât nicio măsură nu vizează bunuri și servicii publice care pot fi gratuite din punctul de vedere al utilizării sau pot fi finanțate parțial de administrațiile locale sau naționale.


PIB-ul din UE-28 a fost evaluat la  12 712 de miliarde de euro în 2011, ceea ce echivala cu un nivel mediu de 25 100 SPC pe cap de locuitor. Harta 1 prezintă PIB-ul pe cap de locuitor în regiunile NUTS 2 ca procent din media de la nivelul UE-28 (UE-28 = 100), cu valori peste acest nivel, în regiunile considerate relativ „bogate” și cu valori sub acest nivel în regiunile considerate relativ „sărace”.

În 2011, PIB-ul pe cap de locuitor a fost de cel puțin 11 ori mai mare în Inner London decât în regiunea de nord-est a României

În 2011, în regiunile NUTS 2, PIB-ul pe cap de locuitor în termeni de SPC a fost cuprins între un maximum de 321 % din media de la nivelul UE-28 în Inner London și un minimum de 29 % în regiunea de nord-est a României. Prin urmare, PIB-ul pe cap de locuitor din Inner London a fost cu ceva mai mult de 11 ori mai mare decât în regiunea de nord-est a României (luând în considerare diferențele dintre nivelurile prețurilor). După cum s-a menționat mai sus, trebuie acordată atenție interpretării acestor cifre, deoarece PIB-ul pe cap de locuitor poate fi influențat de fluxurile de lucrători transfrontalieri și, în regiuni precum Inner London, fluxurile de lucrători transfrontalieri determină o creștere a nivelului activității economice cu mult peste cel pe care l-ar putea atinge populația rezidentă.

Printre cele 10 regiuni NUTS 2 care au înregistrat cele mai ridicate niveluri ale PIB-ului pe cap de locuitor s-au numărat și șapte regiuni-capitală

Printre cele 10 regiuni din UE-28 cu cele mai ridicate niveluri ale PIB-ului pe cap de locuitor s-au numărat și șapte regiuni-capitală: în afară de Inner London, Luxemburg (o singură regiune la acest nivel de analiză) și regiunile-capitală din Belgia, Slovacia, Franța, Suedia și Republica Cehă. Fiecare dintre aceste regiuni poate să raporteze un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor ridicat ca urmare a fluxurilor nete de lucrători transfrontalieri, având în vedere faptul că, de exemplu, sedii ale unor mari întreprinderi și servicii financiare sunt adesea grupate în regiunile-capitală. Două dintre celelalte trei regiuni clasate printre primele 10 au fost considerate, de asemenea, ca fiind zone în mare parte urbane: Hamburg și Oberbayern (care include orașul München) din Germania, în timp ce a treia a fost Groningen (un oraș universitar, relativ mic din partea de nord-est a Țărilor de Jos; această regiune are două porturi maritime relativ mari, zăcăminte de gaz în mare și este specializată în producția de energie și de substanțe chimice).

Harta 1: Produsul intern brut
(PIB) pe cap de locuitor în funcție de standardul puterii de cumpărare
(SPC), pe regiuni NUTS 2, 2011 (1)
(% din media de la nivelul UE-28, UE-28 = 100) - Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp) și (nama_r_e3popgdp)

Multe dintre regiunile cu o medie relativ ridicată a PIB-ului pe cap de locuitor (prezentate cu nuanța cea mai închisă pe Harta 1) au fost regiunile-capitală sau regiunile din vecinătatea regiunilor-capitală. Restul regiunilor unde PIB-ul pe cap de locuitor a fost cu cel puțin 25 % mai mare decât media de la nivelul UE-28 se situau adesea într-un perimetru cuprins între țările Benelux, Germania, vestul Austriei și nordul Italiei, deși au existat și câteva regiuni izolate care au înregistrat un PIB relativ ridicat pe cap de locuitor, cum ar fi País Vasco din nordul Spaniei, regiunea insulară Åland din Finlanda, Övre Norrland din nordul extrem al Suediei și North Eastern Scotland (în Regatul Unit).

Între 2010 și 2011, regiunea-capitală a Austriei a ieșit din clasamentul primelor 10 regiuni

În comparație cu clasamentul regional al PIB-ului pe cap de locuitor din 2010, singurele modificări au vizat Oberbayern, care a intrat în clasamentul primelor 10 regiuni, și regiunea-capitală Wien din Austria, care a ieșit din clasamentul primelor 10 regiuni (clasându-se pe locul 11). La cealaltă extremă a clasamentului, regiunea cu cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor în 2010 a fost Severozapaden din Bulgaria; aceasta a înregistrat al doilea cel mai scăzut nivel al PIB-ului pe cap de locuitor în 2011, ultimul loc fiind ocupat de regiunea Nord-Est din România.

Principalii beneficiari ai fondurilor de coeziune sunt regiunile cu un PIB mediu pe cap de locuitor mai mic de 75 % din media de la nivelul UE

Regiunile care beneficiază cel mai mult de fondurile de coeziune au un PIB mediu pe cap de locuitor mai mic de 75 % din media de la nivelul UE-28. În 2011, un total de 76 de regiuni NUTS 2 s-au încadrat în această categorie; trebuie remarcat faptul că baza de finanțare pentru perioada de programare 2014-2020 a fost stabilită în raport cu PIB-ul mediu pe cap de locuitor din perioada de trei ani cuprinsă între 2007 și 2009. Dintre aceste 76 de regiuni, doar ceva mai mult de un sfert (26 de regiuni) a înregistrat un PIB mediu pe cap de locuitor mai mic de 50 % din media de la nivelul UE-28. Acestea au fost situate în Europa de Est, în patru state membre ale UE, șase regiuni situându-se în România, câte cinci regiuni în Bulgaria și Polonia și patru regiuni în Ungaria.

În țările AESL (doar date la nivel național pentru Elveția și nicio informație pentru Liechtenstein), PIB-ul regional pe cap de locuitor a fost în mod sistematic peste media de la nivelul UE-28, fiind cuprins între 103 % din media de la nivelul UE-28 în Hedmark og Oppland și 189 % în Oslo og Akershus (ambele din Norvegia). Alte două regiuni din Norvegia au înregistrat un PIB pe cap de locuitor mai mare cu 25 % decât media de la nivelul UE-28 (Agder og Rogaland și Vestlandet), în timp ce media națională a PIB-ului pe cap de locuitor în Elveția a fost echivalentă cu 155 % din media de la nivelul UE-28. PIB-ul pe cap de locuitor a fost, în general, mult mai mic în țările candidate (nu există informații pentru Muntenegru sau pentru Serbia), de 36 % din media de la nivelul UE-28 în fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, în timp ce în Turcia intervalul a fost cuprins între minimum 20 % în regiunile Van, Muș, Bitlis, Hakkari din partea de sud-est și maximum 80 % în Istanbul.

RYB glass.png
Regiunile în prim-plan:


Luxemburg (LU00), Luxemburg

Orașul Luxemburg, Luxemburg
Regiunea-capitală Luxemburg constituie o singură regiune NUTS 2. În 2011, aceasta a înregistrat cele mai mari niveluri ale PIB-ului pe cap de locuitor, aproximativ 266 % din media de la nivelul UE-28.
Această cifră ar trebui privită cu precauție, deoarece, deși Luxemburgul este în general considerat ca fiind una dintre cele mai bogate țări din lume (pe cap de locuitor), o mare parte din forța de muncă este oferită de lucrătorii transfrontalieri din țările învecinate, precum Belgia, Germania și Franța. Ca atare, o parte din bogăția generată în Luxemburg este repatriată în aceste țări, unde lucrătorii transfrontalieri cheltuiesc o parte din venitul lor disponibil.
© Foto: Marcin Szala

Regiunea Berlin din Germania a fost singura regiune-capitală care a înregistrat un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor sub media națională

Figura 1 prezintă distribuția PIB-ului pe cap de locuitor în 2011. Acesta arată că, în majoritatea statelor membre multiregionale ale UE, regiunile-capitală au înregistrat, în general, cel mai mare PIB mediu pe cap de locuitor; singurele excepții de la această regulă au fost Germania, Spania, Italia și Țările de Jos. Dintre acestea, Berlinul a fost singura regiune-capitală care a înregistrat un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor sub media națională. În Spania, doar País Vasco a avut un nivel mai ridicat al PIB-ului mediu pe cap de locuitor decât Comunidad de Madrid. În Italia, regiunea-capitală Lazio s-a situat pe locul al șaptelea în ceea ce privește nivelul PIB-ului pe cap de locuitor dintre regiunile italiene NUTS 2. În Țările de Jos, Groningen și Utrecht au înregistrat un PIB mediu pe cap de locuitor mai mare decât cel înregistrat în regiunea-capitală Noord-Holland.

Figura 1: Disparitățile regionale privind produsul intern brut
(PIB) pe cap de locuitor, în funcție de standardul puterii de cumpărare
(SPC), pe regiuni NUTS 2, 2011 (1)
(% din media de la nivelul UE-28, UE-28 = 100) - Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp)

În schimb, regiunile-capitală din Republica Cehă, Irlanda, Grecia, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Slovacia au fost singurele regiuni din aceste state membre ale UE în care PIB-ul pe cap de locuitor a crescut peste media de la nivelul UE-28 în 2011; în Bulgaria, fiecare regiune, inclusiv regiunea-capitală, a înregistrat un nivel mediu al PIB-ului pe cap de locuitor sub media de la nivelul UE-28.

Suedia a fost singurul stat membru multiregional care a raportat că toate regiunile sale au înregistrat un PIB pe cap de locuitor mai mare decât media de la nivelul UE-28

Suedia a fost singurul stat membru multiregional din UE care a raportat că fiecare dintre regiunile sale NUTS 2 a înregistrat, în 2011, un nivel mediu al PIB-ului pe cap de locuitor peste media de la nivelul UE-28; același lucru a fost valabil și în cazul regiunilor NUTS 2 din Norvegia. În Danemarca, Irlanda (în cazul în care există doar două regiuni de nivelul NUTS 2), Austria și Finlanda, s-a înregistrat doar o singură regiune în care PIB-ul pe cap de locuitor a fost sub media de la nivelul UE-28.

În 2011, majoritatea regiunilor din Franța și Regatul Unit au înregistrat un nivel mediu al PIB-ului pe cap de locuitor sub media de la nivelul UE-28, deși mediile naționale au fost mai mari ca urmare a valorilor relativ ridicate înregistrate în fiecare regiune-capitală. De exemplu, nivelul mediu al PIB-ului pe cap de locuitor în Inner London a fost de 2,2 ori mai mare decât în Berkshire, Buckinghamshire și Oxfordshire (regiunea clasată pe locul al doilea în ceea ce privește nivelul PIB-ului pe cap de locuitor în Regatul Unit). Astfel de diferențe între regiunile-capitală și regiunea clasată pe locul al doilea în ceea ce privește nivelul PIB-ului pe cap de locuitor au fost chiar mai mari (în termeni relativi), în Slovacia și Republica Cehă, deoarece Bratislavský kraj a avut o medie de 2,6 ori mai mare decât media înregistrată în Západné Slovensko, în timp ce în Praha ea a fost de 2,3 ori mai mare decât în Jihovýchod.

O analiză regională mai detaliată: PIB-ul pe cap de locuitor în regiunile NUTS 3

Bogăția regiunilor-capitală este și mai pronunțată la un nivel mai mare de detaliere

Harta 2: Produsul intern brut
(PIB) pe cap de locuitor în funcție de standardul puterii de cumpărare
(SPC), pe regiuni NUTS 3, 2011 (1)
(% din media de la nivelul UE-28, UE-28 = 100) - Sursă: Eurostat (nama_r_e3gdp) și (nama_r_e3popgdp)

Harta 2 prezintă informații privind PIB-ul pe cap de locuitor pentru 2011, dar la un nivel mai detaliat al regiunilor de nivel NUTS 3; evident, tendințele generale sunt similare celor prezentate pentru regiunile NUTS 2 pe Harta 1. Cu toate acestea, în cazul unor regiuni NUTS 3 PIB-ul pe cap de locuitor a indicat o tendință atipică în raport cu regiunile de nivel mai ridicat (NUTS 2) din care fac parte. Aceste diferențe sunt adesea rezultatul afluxurilor de lucrători transfrontalieri din zonele învecinate către regiunile centrale NUTS 3, caracterizate printr-o concentrație a activității economice în zonele construite. De exemplu, în regiunea NUTS 2 a capitalei Poloniei, Mazowieckie, orașul Varșovia (Miasto Warszawa, NUTS 3) a înregistrat un PIB mediu pe cap de locuitor (exprimat în SPC) de aproape două ori mai mare decât media de la nivelul UE-28, în timp ce niciuna din celelalte regiuni NUTS 3 din cadrul acestei regiuni NUTS 2 nu a înregistrat un PIB pe cap de locuitor mai mare decât media de la nivelul UE-28.

În regiunile NUTS 3, PIB-ul pe cap de locuitor a fost cuprins între 612 % din media de la nivelul UE-28 în Inner London - West (Regatul Unit) și 21 % din media de la nivelul UE-28 în regiunea Vaslui (România); ca atare, între cele două extreme ale acestui interval a existat un factor de aproape 30 la 1 în 2011 (care a fost ușor mai mare decât în anul anterior, 2010, deoarece PIB-ul pe cap de locuitor a crescut într-un ritm mai rapid în Inner London - West).

Regiunile din Germania au dominat clasamentul PIB-ului pe cap de locuitor la nivelul NUTS 3

În 2011, 28 de regiuni NUTS 3 au înregistrat un PIB mediu pe cap de locuitor cel puțin dublu față de media de la nivelul UE-28. În fruntea acestora s-a aflat Inner London - West (care a avut un nivel mediu al PIB-ului pe cap de locuitor de 3,5 ori mai mare decât Inner London - East), urmată de Wolfsburg, Kreisfreie Stadt (unde se găsește sediul central al grupului Volkswagen), unde PIB-ul mediu pe cap de locuitor este de peste patru ori mai mare decât media de la nivelul UE-28. Cele 28 de regiuni în care PIB-ul pe cap de locuitor a fost cel puțin dublu față de media de la nivelul UE-28 s-au situat în principal în Germania, 21 din cele 28 de regiuni, lista incluzând, de asemenea, regiunile-capitală din Belgia, Franța, Luxemburg (o singură regiune la acest nivel de analiză), Țările de Jos și Regatul Unit, precum și regiunea franceză Hauts-de-Seine (din vecinătatea Parisului) și regiunea neerlandeză Overig Groningen.

La cealaltă extremă, PIB-ul pe cap de locuitor a fost mai mic de 30 % din media de la nivelul UE-28 în 24 de regiuni NUTS 3. În afară de regiunea Nógrád din nordul Ungariei, toate au fost regiuni din Bulgaria (15 regiuni) sau România (8 regiuni).

Evoluții ale PIB-ului pe cap de locuitor, 2008–2011

Pe parcursul crizei financiare și economice, PIB-ul pe cap de locuitor în UE-28 a scăzut de la un maximum de 25 000 SPC în 2008 la 23 500 SPC în 2009, înainte de a se redresa parțial ajungând până la 24 400 SPC în 2010 și de a trece apoi la un nivel ușor mai mare decât valoarea sa maximă atinsă înainte de criză, cu o medie de 25 100 SPC în 2011. Regiunile care s-au dezvoltat relativ repede și al căror PIB pe cap de locuitor a crescut cu mai mult de 5 puncte procentuale în comparație cu media de la nivelul UE-28 sunt prezentate cu nuanța cea mai închisă pe Harta 3, care indică amploarea evoluției PIB-ului pe cap de locuitor între 2008 și 2011 (exprimat în raport cu media UE-28).

Harta 3: Evoluția produsului intern brut
(PIB) pe cap de locuitor în funcție de standardul puterii de cumpărare
(SPC), pe regiuni NUTS 2, 2008–2011 (1)
(diferență exprimată în puncte procentuale între 2011 și 2008; în raport cu media de la nivelul UE-28) - Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp)

Situațiile economice naționale par să joace un rol semnificativ în determinarea performanțelor economice regionale

Este interesant de observat că, în ciuda variațiilor mari ale nivelurilor medii ale PIB-ului pe cap de locuitor între regiunile din unele state membre ale UE, a existat o tendință relativ uniformă a schimbărilor din activitatea economică, în perioada 2008-2011. Dintre statele membre multiregionale ale UE, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut într-un ritm mai rapid decât media de la nivelul UE-28 în fiecare regiune din Belgia, Bulgaria, Germania, Ungaria, Austria, Polonia și Slovacia (cu excepția unei regiuni în care PIB-ul pe cap de locuitor a crescut în același ritm cu cel înregistrat de UE); majoritatea regiunilor din Franța au înregistrat, de asemenea, o creștere a PIB-ului pe cap de locuitor (în comparație cu media de la nivelul UE-28). În schimb, au existat scăderi sistematice ale PIB-ului pe cap de locuitor (în raport cu media de la nivelul UE-28) în fiecare regiune din Irlanda, Grecia, Spania, Croația, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia și Regatul Unit; în afară de Abruzzo și Provincia Autonoma di Bolzano/Bozen, fiecare dintre regiunile italiene a înregistrat, de asemenea, o scădere a PIB-ului pe cap de locuitor (în raport cu media de la nivelul UE-28).

Cea mai rapidă creștere economică regională s-a înregistrat în capitalele Slovaciei și Poloniei și în sud-vestul Germaniei

Cele mai mari rate de creștere ale PIB-ului pe cap de locuitor din perioada 2008-2011, în raport cu media de la nivelul UE-28, s-au înregistrat în regiunile-capitală din Slovacia și Polonia, ca urmare a faptului că Bratislavský kraj și Mazovia au înregistrat creșteri de 18,9 și 17,3 puncte procentuale. Au existat și alte nouă regiuni în care PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu cel puțin 10 puncte procentuale față de media de la nivelul UE-28: opt dintre acestea erau situate în Germania (cea mai mare parte din regiunea de sud a Bayern), regiunea rămasă fiind în Polonia, Dolnośląskie, care se află în partea de sud-vest a țării și al cărei oraș principal este Wroclaw.

La cealaltă extremă a clasamentului, 69 de regiuni în total au înregistrat o scădere de cel puțin 5 puncte procentuale a PIB-ului pe cap de locuitor între 2008 și 2011 (în raport cu media de la nivelul UE-28). Printre acestea, 20 de regiuni au înregistrat scăderi de cel puțin 10 puncte procentuale: acestea s-au situat în principal în Grecia (10 regiuni) și Regatul Unit (8 regiuni), deși au existat, de asemenea, contracții semnificative ale activității în Baleare Illes (Spania) și Groningen (Țările de Jos).

Productivitatea muncii

În cadrul conturilor regionale, productivitatea muncii este definită ca valoarea adăugată brută în euro la prețurile de bază pe angajat; Harta 4 prezintă acest indicator pentru regiunile NUTS 2 în 2011, rezultatele fiind indicate în raport cu media de la nivelul UE-28. În cazul în care există fluxuri semnificative de lucrători transfrontalieri între regiuni, este posibil ca aceste regiuni caracterizate ca având afluxuri nete de lucrători transfrontalieri să înregistreze niveluri mai scăzute ale valorii brute adăugate pe angajat decât procentele corespunzătoare ale PIB-ului pe cap de locuitor — cu alte cuvinte, diferența dintre regiuni ar putea fi redusă în momentul analizării productivității muncii. Măsurile regionale de productivitate a muncii ar lua în considerare, în mod ideal, numărul total de ore lucrate (mai degrabă decât un simplu număr de angajați). Cu toate acestea, respectiva măsură este în prezent incompletă pentru mai multe state membre ale UE.

Harta 4: Valoarea adăugată brută
(VAB) la prețuri de bază, pe angajat, pe regiuni NUTS 2, 2011 (1)
(% din media de la nivelul UE-28, UE-28 = 100) - Sursă: Eurostat (nama_r_e3vab95r2), (nama_gdp_c) și (nama_r_e2em95hr2)

Centrele financiare înregistrează una dintre cele mai mari productivități ale muncii

Cel mai înalt nivel al valorii adăugate brute pe angajat în 2011 s-a înregistrat în Inner London (aceeași regiune care a avut cel mai înalt nivel al PIB-ului pe cap de locuitor). Niveluri relativ ridicate ale productivității muncii pot fi condiționate de utilizarea eficientă a forței de muncă (fără a utiliza mai multe intrări) sau pot decurge din combinația de activități care alcătuiesc un anumit tip de economie (deoarece unele activități au niveluri mai ridicate de productivitate decât altele). De exemplu, sectorul serviciilor financiare joacă un rol deosebit de important în economia Londrei și această activitate este caracterizată de niveluri deosebit de ridicate de productivitate. Luxemburg (o singură regiune la acest nivel de analiză) și Southern and Eastern Ireland (care include Dublin) — ambele oferind specializări în servicii financiare — au fost, de asemenea, prezente printre primele 10 regiuni în ceea ce privește productivitatea muncii. Printre celelalte regiuni din primele 10 s-au numărat și patru regiuni din Țările de Jos (incluzând regiunea-capitală Noord-Holland și cea mai competitivă regiune din UE — Utrecht — alături de Groningen și Zeeland), precum și regiunile-capitală Île de France, Région de Bruxelles-Capitale/Bruxelles Hoofdstedelijk Gewest și Stockholm.

Productivitatea muncii mai scăzută în statele membre care au aderat la UE în 2004 sau ulterior

Nu a existat nicio regiune din statele membre care au aderat la UE în 2004 sau ulterior care să fi înregistrat un nivel al valorii adăugate brute pe angajat mai mare decât media de la nivelul UE-28. În 2011, Cipru (o singură regiune la acest nivel de analiză) și cele două regiuni-capitală Bratislavský kraj și Praha au înregistrat cele mai mari niveluri ale valorii adăugate brute pe angajat dintre regiunile NUTS 2 din aceste 13 state membre, respectiv de aproximativ 80 % din media de la nivelul UE-28.

În 2011, 45 de regiuni NUTS 2 afișau o valoare adăugată brută pe angajat mai mică decât jumătate din media de la nivelul UE-28. Acestea se găseau în principal în estul și nordul Europei, cu excepția regiunii Centro de Portugal. Fiecare regiune bulgară și maghiară, cele trei state membre baltice (câte o singură regiune la acest nivel de analiză), toate regiunile din Polonia și din România, cu excepția regiunilor-capitală Mazowieckie și București - Ilfov, patru regiuni din Republica Cehă și două regiuni din Slovacia au înregistrat o productivitate a muncii mai mică de 50 % din media de la nivelul UE-28 (reprezentate cu nuanța cea mai deschisă pe harta 4).

Veniturile primare ale gospodăriilor

În ultimii ani au existat tot mai multe discuții cu privire la calitatea vieții în Europa, numeroase persoane fiind de părere că standardul general de viață s-a deteriorat de la declanșarea crizei financiare și economice, în special ca urmare a scăderii salariilor reale, a creșterii șomajului, a taxelor fiscale sau sociale suplimentare, a nivelurilor mai scăzute de prestații sau a creșterii rapide a prețurilor (de exemplu, pentru produsele energetice).

Harta 5 oferă o imagine de ansamblu a veniturilor primare pe cap de locuitor în regiunile NUTS 2 pentru 26 dintre statele membre ale UE; nu există date disponibile pentru Croația sau Malta. În 2011, veniturile primare au variat de la 32 600 SPC pe cap de locuitor în Inner London (Regatul Unit) la 3 200 SPC în regiunea de nord-est a României, un factor de 10,2 la 1; în consecință, cele mai mari și cele mai mici valori au fost înregistrate în aceleași regiuni care au raportat cele mai mari și cele mai mici niveluri ale PIB-ului pe cap de locuitor.

Harta 5: Venitul primar al gospodăriilor private, exprimat în standardul puterii de cumpărare
(SPC), pe regiuni NUTS 2, 2011 (1)
(SPC pe cap de locuitor) - Sursă: Eurostat (nama_r_ehh2inc) și (nama_inc_c)

Niveluri ridicate ale venitului primar în sudul Germaniei și, în general, în orașele-capitală și în vecinătatea acestora

În 2011, 13 regiuni au înregistrat venituri primare pe cap de locuitor de cel puțin 25 000 PSC. Cea mai mare parte (opt) dintre aceste 13 regiuni erau situate în Germania, inclusiv regiunea aflată pe locul doi în clasament Oberbayern (singura altă regiune care a raportat un venit primar pe cap de locuitor mai mare de 30 000 SPC). Celelalte șapte regiuni germane erau situate în principal în partea de sud a țării, cu excepția Hamburgului. În afară de Inner London, restul de patru regiuni din afara Germaniei care au înregistrat venituri primare pe cap de locuitor de cel puțin 25 000 SPC au fost cele două regiuni din jurul capitalei Belgiei (Prov. Vlaams-Brabant și Prov. Brabant Wallon) și regiunile-capitală Île de France (care a înregistrat al treilea venit primar pe cap de locuitor) și Luxemburg (o singură regiune la acest nivel de detaliu). Ca și în cazul informațiilor prezentate deja pentru PIB-ul pe cap de locuitor, una dintre cele mai frapante caracteristici evidențiate de Harta 5 este nivelul relativ ridicat al venitului primar pe cap de locuitor înregistrat în regiunile care includ orașe-capitală sau care se află în vecinătatea unor capitale.

La cealaltă extremă a intervalului, 40 de regiuni NUTS 2 au raportat venituri primare pe cap de locuitor mai mici de 10 000 SPC (cele mai recente date pentru regiunea franceză de peste mări Guyane sunt pentru 2009). Regiunile din Bulgaria și România au reprezentat 9 din cele 10 regiuni cu cele mai scăzute niveluri ale veniturilor primare pe cap de locuitor la nivelul UE în 2011; altă regiune a fost Letonia (o singură regiune la acest nivel de analiză). Printre celelalte 30 de regiuni cu venituri primare pe cap de locuitor sub 10 000 SPC s-au numărat celelalte două state membre baltice (de asemenea, regiuni unice), alte regiuni din Bulgaria și România, precum și mai multe regiuni din Ungaria și Polonia și o singură regiune din Slovacia. Au fost, de asemenea, câte două regiuni din Grecia și Portugalia, deoarece efectele crizei financiare și economice au determinat scăderea veniturilor în aceste țări cu o valoare semnificativă.

Venitul disponibil

Figura 2 prezintă informații cu privire la veniturile disponibile ale gospodăriilor private, cu alte cuvinte, venitul „din buzunar” pe care oamenii îl pot cheltui sau economisi (odată ce au plătit impozitele și contribuțiile de asigurări sociale și, după ce au beneficiat de prestații sociale). Cel mai mare venit disponibil pe cap de locuitor în 2011 s-a înregistrat în Luxemburg (o singură regiune la acest nivel de analiză), acesta fiind de 23 800 SPC. Acest lucru a fost chiar peste nivelurile înregistrate în Oberbayern (Germania) și Inner London (Regatul Unit); aceste trei regiuni au fost singurele din întreaga UE care au înregistrat venituri disponibile pe cap de locuitor mai mari de 23 000 SPC în 2011.

Luxemburg a înregistrat cel mai mare nivel al venitului disponibil în 2011

Cel mai înalt nivel al venitului disponibil pe cap de locuitor din Luxemburg a fost de 5,5 ori mai mare decât cel din regiunea de nord-est a României (4 300 SPC); ca atare, în comparație cu același raport pentru veniturile primare, inegalitățile s-au redus aproape la jumătate, deoarece diferența dintre regiunile care au înregistrat cele mai ridicate valori ale venitului pe cap de locuitor și regiunile care au înregistrat cele mai mici valori a fost un raport de 10,2 la 1. Într-adevăr, venitul disponibil pe cap de locuitor din majoritatea regiunilor este în general mai mic decât cifra corespunzătoare pentru venitul primar pe cap de locuitor, ca urmare a intervenției statului (redistribuire). Acest lucru este valabil în special în regiunile care sunt caracterizate ca având persoane cu unele dintre cele mai mari venituri salariale (de multe ori regiunile-capitală), deoarece contribuțiile fiscale și de asigurări sociale cresc de obicei în funcție de venit.

Figura 2: Venitul disponibil al gospodăriilor private, exprimat în standardul puterii de cumpărare
(SPC), pe regiuni NUTS 2, 2011 (1)
(SPC pe cap de locuitor) - Sursă: Eurostat (nama_r_ehh2inc)

Figura 2 indică faptul că regiunile-capitală au înregistrat adesea cele mai ridicate niveluri ale venitului disponibil, cu toate că această tendință a fost mai puțin evidentă în rândul statelor membre ale UE cu cele mai ridicate niveluri ale venitului disponibil. În Belgia și Germania, venitul disponibil pe cap de locuitor pentru regiunea-capitală a fost sub media națională, în timp ce în Austria s-a situat la un nivel similar în raport cu media națională. Regiunile-capitală din Spania, Italia, Țările de Jos și Finlanda au înregistrat venituri disponibile pe cap de locuitor peste mediile naționale corespunzătoare, cu toate că a existat cel puțin o altă regiune în fiecare dintre aceste țări care a înregistrat un nivel mai ridicat al venitului disponibil pe cap de locuitor.

Înafară de regiunile-capitală a existat o distribuție relativ uniformă a venitului disponibil în toate regiunile din majoritatea statelor membre ale UE

În afară de regiunile-capitală, distribuția venitului disponibil pe cap de locuitor s-a încadrat deseori într-un interval relativ îngust în toate regiunile din același stat membru al UE. Acest lucru a fost valabil în special în Austria și în statele membre nordice, care au înregistrat distribuții destul de uniforme. În schimb, cu excepția, din nou, a regiunilor-capitală, cele mai mari variații ale venitului disponibil pe cap de locuitor în toate regiunile din același stat membru al UE s-au înregistrat în Franța și Italia. În cazul Franței, acest lucru se datorează, cel puțin în parte, unor valori relativ scăzute în regiunile sale de peste mări, iar în cazul Italiei, acest lucru se datorează decalajului semnificativ al veniturilor între nordul și sudul țării.

O comparație între venitul primar și venitul disponibil indică efectul de uniformizare pe care statul îl poate adesea avea, cu convergența venitului disponibil pe cap de locuitor între regiunile „bogate” și „sărace”. De exemplu, în Belgia, locuitorii din regiunea relativ bogată Prov. Vlaams-Brabant s-au confruntat cu o scădere a venitului primar cu  7 100 SPC, în timp ce locuitorii din Prov. Hainaut (un fost centru industrial specializat în exploatarea cărbunelui și în producția de fier și oțel) s-au confruntat cu o reducere a venitului primar, în medie, cu  1 900 SPC. În mod similar, a existat un transfer de venituri din regiunile din nordul Italiei către regiunile din sudul Italiei și astfel de transferuri au avut loc, de asemenea, către zonele predominant rurale din centrul și vestul Spaniei, către fostele centre industriale și regiuni îndepărtate din vestul Regatului Unit și către regiuni din estul Germaniei, Ungariei și Poloniei.

Cu toate că majoritatea regiunilor NUTS 2 au raportat un venit disponibil pe cap de locuitor mai mic decât venitul primar pe cap de locuitor, 51 de regiuni au beneficiat de prestații sociale și de alte transferuri, astfel încât venitul disponibil pe cap de locuitor a fost mai mare decât venitul primar. O astfel de situație s-a înregistrat în toate cele 13 regiuni din Grecia, cu excepția uneia (Notio Aigaio), în șapte regiuni din Regatul Unit, șase din Polonia, câte cinci din Bulgaria, Portugalia și România, patru din Ungaria, două din Germania și în câte una din Irlanda, Spania, Franța, Italia și Slovacia.

RYB glass.png
Regiunile în prim-plan:


Mazowieckie (PL12), Polonia

Piața Castelului Regal, Varșovia
Regiunea-capitală din Polonia a înregistrat cea mai mare creștere a venitului disponibil din regiunile NUTS din UE-28 în perioada 2008-2011. Venitul disponibil per cap de locuitor din această regiune a crescut, în medie, cu 2 600 SPC.
O altă regiune poloneză, Śląskie, s-a numărat, de asemenea, printre cele trei regiuni din UE cu cele mai mari creșteri ale venitului disponibil, în timp ce veniturile au crescut cu cel puțin 1 000 PSC în toate cele 16 regiuni NUTS 2 din Polonia, cu două excepții.
© Foto: Shalom Alechem

Cele mai mari câștiguri din venitul disponibil s-au înregistrat în Germania și Polonia

Harta 6 indică modificarea venitului disponibil pe cap de locuitor în regiunile NUTS 2 între 2008 și 2011; a se reține faptul că nu există informații disponibile pentru Croația, Cipru, Malta și regiunile franceze de peste mări. Tendința cea mai vizibilă pe hartă este reprezentată de câștigurile relativ ridicate obținute din veniturile disponibile în întreg teritoriul Germaniei și al Poloniei, două dintre statele membre ale UE cel mai puțin afectate de criza financiară și economică. Cea mai mare creștere a venitului disponibil în regiunile NUTS 2, pentru care sunt disponibile date, s-a înregistrat în regiunea-capitală poloneză Mazowieckie.

Harta 6: Modificarea venitului disponibil al gospodăriilor private, exprimată în standardul puterii de cumpărare
(SPC), pe regiuni NUTS 2, 2008–2011 (1)
(diferențe între 2011 și 2008 în SPC pe cap de locuitor) - Sursă: Eurostat (nama_r_ehh2inc)

În afară de regiunile germane și poloneze, celelalte regiuni care au înregistrat creșteri ale venitului disponibil de cel puțin 1 500 SPC pe cap de locuitor între 2008 și 2011 (reprezentate cu nuanța cea mai închisă) au fost regiunea bulgară Yugoiztochen și regiunile-capitală din Ungaria, Slovacia și Finlanda.

Venitul disponibil a scăzut cu mai mult de 1 000 SPC în toate regiunile din Grecia, cu o singură excepție

În 29 de regiuni din UE-28, venitul disponibil pe cap de locuitor a scăzut cu mai mult de 1 000 SPC între 2008 și 2011 (prezentate cu nuanța cea mai deschisă pe harta 6). Cele mai mari contracții ale venitului disponibil s-au resimțit în statele membre ale UE cel mai afectate de criza financiară și economică: aproape toate regiunile din Grecia (Notio Aigaio a reprezentat din nou o excepție); astfel, cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Regatul Unit (opt regiuni, inclusiv Inner și Outer London), Spania (patru regiuni) și regiunile-capitală din Irlanda și România.

Sursele și disponibilitatea datelor

Sistemul european de conturi naționale și regionale (SEC) furnizează metodologia privind conturile regionale din UE. SEC 95 respectă toate orientările mondiale privind conturile naționale, Sistemul de conturi naționale din 1993 (SNA 1993). În contextul unui acord internațional privind actualizarea SNA din 2008, SEC a fost, de asemenea, revizuit. Respectivele revizuiri s-au reflectat în Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană (nr. 549/2013). Informații suplimentare privind trecerea de la SEC 95 la SEC 2010 sunt disponibile pe introductiv al Eurostat (în limba engleză).

Definițiile indicatorilor

Produsul intern brut (PIB) este o măsură esențială a conturilor naționale, rezumând poziția economică a unei țări sau regiuni. Acesta poate fi calculat prin diferite metode: metoda producției; metoda cheltuielilor; și metoda veniturilor. Cu toate acestea, la nivel regional, metoda cheltuielilor nu poate fi utilizată, deoarece aceasta ar necesita măsurarea exporturilor și importurilor regionale; acest lucru nu este posibil în statele membre ale UE.

Venitul primar al gospodăriilor private este generat direct de tranzacțiile de pe piață. Acesta include în general venituri obținute din prestarea de activități remunerate și din activități independente, precum și veniturile primite sub formă de dobânzi, dividende și chirii; dobânzile și chiriile de plătit sunt înregistrate ca elemente negative.

Venitul disponibil este derivat din veniturile primare adunând toate prestațiile sociale și transferurile monetare (de la redistribuire de stat) și scăzând impozitele pe venit și avere, precum și contribuțiile sociale și transferurile similare; astfel, acesta se reflectă în venitul „din buzunar”.

Paritățile puterii de cumpărare

PIB-ul regional este calculat în moneda locală a regiunii (prin urmare, moneda națională) în cauză. PIB-ul poate fi transformat într-o monedă comună pentru a fi mai ușor de comparat — de exemplu, acesta poate fi convertit în euro sau dolari.

Ratele de schimb reflectă mai mulți factori legați de cerere și ofertă pe piețele valutare, cum ar fi comerțul internațional, prognozele de inflație și diferențialele de dobândă. Cu toate acestea, ratele de schimb nu reflectă toate diferențele între nivelurile prețurilor de la o țară la alta. Pentru a compensa acest lucru, PIB-ul poate fi transformat, utilizând factori de conversie cunoscuți ca parități ale puterii de cumpărare (PPC), într-o monedă virtuală comună, denumită standardul puterii de cumpărare (SPC); aceasta face posibilă compararea puterii de cumpărare a mai multor monede naționale. Chiar și în interiorul unei uniuni monetare precum zona euro, o monedă unică are puteri diferite de cumpărare de la o țară la alta, în funcție de nivelurile prețurilor la nivel național.

În termeni generali, utilizarea seriei SPC în locul seriei bazate pe euro tinde să aibă un efect de uniformizare, deoarece regiunile cu PIB pe cap de locuitor foarte ridicat în euro au tendința, de asemenea, să aibă niveluri relativ mari ale prețurilor (de exemplu, costul vieții în centrul Parisului sau al Londrei este în general mai mare decât costul vieții în zonele rurale din UE). Calculele PIB-ului pe cap de locuitor care se bazează pe serii în SPC mai degrabă decât pe serii în euro pot conduce la diferențe considerabile în momentul clasificării regiunilor.

Context

Măsură a dezvoltării economice

Dezvoltarea economică se exprimă de regulă în PIB, un indicator care poate fi utilizat în context regional pentru a măsura activitatea macroeconomică și creșterea, precum și pentru a oferi o bază de comparație între regiuni. De asemenea, PIB-ul este un indicator important din perspectiva politicilor, fiind esențial în calcularea contribuției fiecărui stat membru la bugetul UE, în timp ce mediile pe trei ani ale PIB-ului sunt utilizate pentru a stabili regiunile care sunt eligibile pentru a beneficia de asistență din fondurile structurale ale UE.

PIB-ul pe cap de locuitor este considerat adesea un indicator indirect al standardului general de viață. Cu toate acestea, ca sursă unică de informații, acesta nu poate furniza informații despre dezbaterile politice, deoarece PIB-ul nu ia în considerare elemente externe precum durabilitatea în ceea ce privește mediul sau incluziunea socială, considerate din ce în ce mai mult factori determinanți ai calității vieții.

Mai multe inițiative internaționale au abordat această chestiune și, în august 2009, Comisia Europeană a adoptat o comunicare intitulată Dincolo de PIB: măsurarea progreselor într-o lume în schimbare [COM(2009) 433 final], care enumera o serie de acțiuni de îmbunătățire și completare a măsurilor în domeniul PIB. Aceasta a observat că existau argumente evidente pentru completarea PIB-ului cu statistici care să acopere și alte aspecte economice, sociale și de mediu de care depinde în mare măsură bunăstarea cetățenilor. Evoluțiile recente ale acestor indicatori complementari sunt prezentate detaliat într-un document de lucru al serviciilor Comisiei intitulat Progress on „GDP and beyond” actions [SWD(2013) 303 final] (în limba engleză), în care este confirmat interesul public pentru măsuri mai vaste privind PIB-ul, inclusiv la nivel regional și local.

Politici economice

Astfel cum s-a menționat în articolul introductiv, politica regională a UE este concepută pentru a promova solidaritatea și coeziunea, astfel încât fiecare regiune să poată să își atingă potențialul maxim, îmbunătățind competitivitatea și ocuparea forței de muncă și alinierea, cât mai repede posibil, a standardelor de viață din regiunile „mai sărace” la media de la nivelul UE.

Disparitățile regionale poate fi cauzate de mai mulți factori, printre care: distanța geografică sau densitatea mică a populației, schimbările sociale și economice sau moștenirea fostelor sisteme economice. Aceste inegalități se pot manifesta, printre altele, sub formă de privațiuni sociale, asistență medicală sau educație de calitate slabă, niveluri mai ridicate ale șomajului sau infrastructură inadecvată.

Politica regională a UE urmărește să sprijine mai larg agenda Europa 2020, promovând creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă. Într-adevăr, finanțarea regională constă în investiții în toate regiunile UE, în conformitate cu Obiectivele Europa 2020. Se acordă o atenție deosebită susținerii unei varietăți de inițiative concepute pentru a stimula performanța economică, de exemplu: inovare și cercetare, dezvoltare durabilă și crearea unui mediu favorabil pentru întreprinderile mici nou-înființate.

Mai mult de o treime din bugetul UE este consacrat politicii de coeziune care are ca scop eliminarea disparităților economice, sociale și teritoriale în întreaga UE, de exemplu, prin sprijinirea restructurării domeniilor industriale aflate în declin sau a diversificării zonelor rurale. În acest sens, politica regională a UE urmărește să creeze regiuni mai competitive, stimulând creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă. Politica regională a UE este o politică de investiții care sprijină crearea de locuri de muncă, competitivitatea, creșterea economică, îmbunătățirea calității vieții și dezvoltarea durabilă. Aceste investiții sprijină îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020, în timp ce politica regională este, de asemenea, expresia solidarității UE cu țările și regiunile mai puțin dezvoltate, deoarece fondurile sunt concentrate pe țări, regiuni și sectoare economice unde pot aduce o schimbare cât mai importantă.

Pentru perioada 2014–2020, orientarea politicii de coeziune a UE (în limba engleză) a fost modificată, având drept obiectiv maximizarea impactului asupra creșterii și asupra locurilor de muncă. În perioada 2014–2020, UE va investi în total  351 de miliarde de euro în regiuni ale Europei. Investițiile vor continua în toate regiunile, dar au fost adoptate o serie de reforme politice care au modificat nivelurile de sprijin în conformitate cu clasificările regionale nou-definite:

  • regiuni mai puțin dezvoltate (PIB < 75 % din media UE-27);
  • regiuni de tranziție (PIB între 75 % și 90 % din media UE-27); și
  • regiuni mai dezvoltate (PIB > 90 % din media UE-27).

Politica regională a UE urmărește să sprijine fiecare regiune în vederea atingerii potențialului maxim al acesteia, prin îmbunătățirea competitivității și prin aducerea standardului de viață din cele mai sărace regiuni la nivelul mediei de la nivelul UE (convergență). Politica economică regională urmărește să stimuleze investițiile în regiuni, prin îmbunătățirea accesibilității, furnizarea de servicii de calitate și protejarea mediului, încurajând astfel inovarea, spiritul antreprenorial și crearea de locuri de muncă și depășind în același timp inegalitățile care se pot lua forma unor privațiuni sociale, a unor condiții insalubre de locuit, a educației și îngrijiri sănătății deficitare, a ratei ridicate a șomajului și a unor infrastructuri inadecvate.

Vezi și

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Conturi economice regionale — ESA95 (t_reg_eco)
Conturi economice regionale — ESA95 (t_nama_reg)

Bază de date

Conturi economice regionale — ESA95 (reg_eco)
Conturi economice regionale — ESA95 (nama_reg)

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Date-sursă pentru figuri și hărți (MS Excel)

Legături externe


Vizualizări