Salariile și costul forței de muncă

De la Statistics Explained

Date din august 2012. Cele mai recente date: Informatii suplimentare Eurostat, Tabele principale şi Bază de date. Versiunea în limba engleză este mai recentă.
Tabelul 1: Veniturile salariale din economia întreprinderilor
(veniturile salariale brute anuale medii ale angajaților cu normă întreagă), 2008-2010 (1)
(EUR) – Sursă: Eurostat (earn_gr_nace2)
Graficul 1: Venituri salariale brute anuale mediane ale angajaților cu normă întreagă, 2006 (1)
(EUR) – Sursă: Eurostat (earn_ses_adeci)
Graficul 2: Lucrători cu venituri salariale mici – angajați cu normă întreagă care câștigă mai puțin de două treimi din veniturile salariale anuale brute mediane, 2006 (1)
(% din angajați) – Sursă: Eurostat (earn_ses_adeci)
Graficul 3: Diferența de remunerare între femei și bărbați, 2010 (1)
(diferență între veniturile salariale orare brute ale bărbaților și femeilor, exprimată ca % din veniturile salariale brute ale bărbaților, sub formă neajustată) – Sursă: Eurostat (tsdsc340)
Graficul 4: Salariul minim, 1 iulie 2012 (1)
(EUR pe lună) – Sursă: Eurostat (tps00155)
Graficul 5: Cota de impozitare a lucrătorilor cu venituri salariale mici – sarcina fiscală asupra costului forței de muncă, 2010
(%) – Sursă: Eurostat (earn_nt_taxwedge)
Tabelul 2: Indicatori privind cota de impozitare a lucrătorilor cu venituri salariale mici, 2005 și 2010
(%) – Sursă: Eurostat (earn_nt_taxwedge), (earn_nt_unemtrp) și (earn_nt_lowwtrp)
Graficul 6: Costurile orare medii ale forței de muncă în economia întreprinderilor, 2010 (1)
(EUR) – Sursă: Eurostat (lc_an_cost_r2)
Graficul 7: Defalcare a costurilor forței de muncă în economia întreprinderilor, 2010 (1)
(% din costurile totale ale forței de muncă) – Sursă: Eurostat (lc_an_struc_r2) și (lc_an_struc)

Prezentul articol compară și confruntă cifre privind salariile și costurile forței de muncă (cheltuielile angajatorilor cu personalul) în statele membre ale Uniunii Europene (UE) și în țările candidate sau membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS).

Nivelul și structura salariilor și ale costurilor forței de muncă sunt indicatori macroeconomici importanți, folosiți de factorii de decizie, angajatori și sindicate pentru a evalua situația cererii și ofertei de pe piața forței de muncă.

Principalele rezultate statistice

Venituri salariale brute

Printre statele membre ale UE, în 2010 s-au înregistrat cele mai ridicate venituri salariale brute anuale medii ale angajaților cu normă întreagă din întreprinderile cu zece sau mai mulți angajați în Danemarca (58 840 EUR), urmată de Luxemburg (49 316 EUR), Țările de Jos (45 215 EUR), Irlanda (45 207 EUR, în 2009), Belgia (43 423 EUR) și Germania (42 400 EUR). Pe de altă parte, cea mai scăzută medie a veniturilor salariale brute anuale a fost înregistrată în România (5 891 EUR) și Bulgaria (4 396 EUR) – a se vedea tabelul 1.

În 2006, veniturile salariale anuale mediane au înregistrat poziții similare, în linii mari, între statele membre ale UE (a se vedea graficul 1), veniturile salariale medii fiind mai mari decât veniturile salariale mediane înregistrate în același an pentru toate țările (întrucât veniturile salariale foarte mari exercită asupra mediei o influență mai mare decât asupra medianei). În 2006 procentul angajaților cu venituri salariale considerate mici a fost cel mai ridicat în Letonia, unde s-a ridicat la 30,9 %, iar în Lituania, Bulgaria și România mai mult de un angajat din patru a înregistrat venituri salariale considerate mici (a se vedea graficul 2).

Diferența de remunerare între femei și bărbați

Deși s-au înregistrat unele progrese, diferențele de remunerare între femei și bărbați continuă să fie semnificative, dacă sunt măsurate din perspectiva veniturilor salariale medii ale bărbaților și ale femeilor din UE-27. Conform cifrelor înregistrate în 2010 pentru UE-27 în ansamblul său, femeile au câștigat în medie cu 16,4 % mai puțin decât bărbații. Cele mai mici diferențe în ceea ce privește remunerația medie între sexe au fost constatate în Slovenia, Polonia, Italia, Malta și Belgia (acestea fiind sub 9 %). Cele mai mari diferențe de remunerare între femei și bărbați au fost identificate în Estonia (în 2008), Republica Cehă și Austria (toate peste 25 %). Există mai mulți factori care pot influența aceste diferențe, precum: diferențele între ratele de participare la forța de muncă, diferențele privind ocupațiile și activitățile în care tind să predomine bărbații sau femeile, diferențele între procentele de bărbați și femei angajați cu fracțiune de normă, precum și abordările diferite ale departamentelor de resurse umane din organismele publice și private față de dezvoltarea profesională și concediile neplătite/de maternitate.

Salariile minime

La 1 iulie 2012, legislațiile din 20 dintre statele membre ale UE (exceptând Danemarca, Germania, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia) prevedeau un salariu minim obligatoriu sau stabilit prin acorduri intersectoriale la nivel național; aceeași situație a fost valabilă și în cazul Croației și al Turciei.

În iulie 2012, salariile minime lunare variau considerabil (a se vedea graficul 4), de la 1 801 EUR pe lună în Luxemburg la 148 EUR în Bulgaria. Atunci când se ajustează pentru a ține seama de diferențele de putere de cumpărare, disparitățile dintre statele membre ale UE, exprimate în euro, se reduc de la o scară de 12:1 (cel mai mare în raport cu cel mai mic) la o scară de 5:1, exprimate în standardul puterii de cumpărare (SPC), nivelul cel mai ridicat al salariului minim fiind înregistrat de Luxembourg (1 478 SPC), iar cel mai scăzut de România (272 SPC).

Venituri salariale nete și sarcina fiscală

Informațiile privind presiunea fiscală sunt destinate măsurării sarcinii fiscale și a contribuțiilor la asigurările sociale raportate la costul forței de muncă – în graficul 5 aceste informații sunt furnizate prin raportare la lucrătorii cu venituri salariale mici. În 2010, presiunea fiscală a fost de 39,3 % în UE-27, o valoare situată ușor sub nivelul înregistrat cu cinci ani mai devreme. În 2010, cele mai ridicate sarcini fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici au fost înregistrate în Belgia, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Letonia, Austria, România și Suedia (fiecare cu peste 40 %). Pe de altă parte, valorile cele mai scăzute ale sarcinii fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici au fost înregistrate în Cipru (11,9 %, în 2007) și Malta (18,1 %); Regatul Unit, Luxemburg și Irlanda au fost singurele state membre care au raportat o sarcină fiscală pentru lucrătorii cu venituri salariale mici între 20 % și 30 %.

Evoluția presiunii fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici din statele membre ale UE nu a urmat un model distinct în cursul perioadei de cinci ani cuprinse între 2005 și 2010 (a se vedea tabelul 2) – sarcina fiscală crescând în 13 state membre, scăzând în 12 și rămânând neschimbată în două state membre. Cele mai mari reduceri au fost înregistrate în Țările de Jos și Suedia, care au raportat o scădere de 7,6 puncte procentuale și, respectiv, 6,0 puncte procentuale. Pe de altă parte, presiunea fiscală a crescut într-un ritm relativ rapid în Franța (cu 4,1 puncte procentuale), iar în Irlanda, Italia și Letonia au existat creșteri cuprinse între 1 și 2 puncte procentuale.

Ceilalți trei indicatori prezentați în tabelul 2 oferă informații privind procentul de venituri salariale brute „pierdute” sub formă de impozite (cote de impozitare și contribuții la asigurările sociale mai mari și/sau o reducere sau pierdere a prestațiilor) atunci când persoanele reîncep să muncească sau trec de la venituri mai mici la venituri mai mari. Cifrele generale pentru UE-27 indică o ușoară scădere a stimulentelor de care au beneficiat lucrătorii cu venituri salariale mici pentru a încerca să obțină venituri mai mari între 2005 și 2010, întrucât persoanele respective ar fi „pierdut” un procent mai mare din venituri sub formă de impozite; nu a existat nicio modificare între 2005 și 2010 în procentul de venituri care este „pierdut” sub formă de impozite atunci când un șomer devine angajat.

Costul forței de muncă

În 2010 costurile orare medii ale forței de muncă (a se vedea graficul 6) și structura costurilor forței de muncă (a se vedea graficul 7) au variat mult de la un stat membru la altul. Costurile orare ale forței de muncă în economia întreprinderilor au variat de la 38,44 EUR în Danemarca, 37,70 EUR în Belgia și 35,99 EUR în Suedia, până la 3,10 EUR în Bulgaria și 4,20 EUR în România. De remarcat că aceste cifre se referă nu numai la remunerarea salariaților (veniturile salariale), ci și la cheltuielile de formare profesională, la alte cheltuieli, precum și la impozitele și subvențiile care sunt suportate sau primite de către întreprindere.

După cum reiese din graficul 7, au existat, de asemenea, diferențe semnificative în distribuția costurilor forței de muncă (salariile și remunerațiile în raport cu contribuțiile la asigurările sociale și alte costuri asociate forței de muncă plătite de către angajator). Malta a înregistrat cel mai mare procent din costurile cu forța de muncă alocate pentru salarii și remunerații (92,1 %), depășind cu mult următorul cel mai mare procent, înregistrat de Danemarca (87,2 %). La cealaltă extremitate a clasamentului, Suedia, Franța și Belgia au raportat sume alocate pentru salarii și remunerații care depășesc cu puțin peste două treimi din costurile totale ale forței de muncă. Prin urmare, aceste trei țări au înregistrat cea mai mare cotă din costurile (totale) asociate forței de muncă alocate contribuțiilor la asigurările sociale și alte costuri asociate forței de muncă plătite de către angajator, cotă care s-a ridicat la aproximativ o treime (33 %).

Sursele și disponibilitatea datelor

Venituri salariale brute

Veniturile salariale brute constituie cea mai mare parte a costurilor forței de muncă – informațiile furnizate se referă la veniturile salariale brute anuale medii. Principalele definiții pentru veniturile salariale sunt furnizate în Regulamentul nr. 1738/2005 din 21 octombrie 2005. Veniturile salariale brute reprezintă remunerația în bani plătită direct de angajator, calculată înainte de deducerea impozitelor și a contribuțiilor la asigurările sociale plătibile de către angajați și reținute de angajator. Se includ aici toate sporurile, indiferent dacă sunt plătite în mod regulat (al 13-lea sau al 14-lea salariu, primele de concediu, cotele-părți din profit, indemnizațiile pentru concediul neefectuat, comisioanele ocazionale etc.). Sunt prezentate informații privind angajații cu normă întreagă din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Unitatea statistică este întreprinderea sau unitatea locală. Populația cuprinde toate unitățile, deși pentru majoritatea țărilor ea este limitată la întreprinderile cu cel puțin zece angajați.

Datele privind veniturile salariale mediane sunt bazate pe veniturile salariale anuale brute și reprezintă veniturile salariale mediane ale angajaților cu normă întreagă din întreprinderile cu cel puțin zece angajați. Lucrătorii cu venituri salariale mici sunt angajații cu normă întreagă care câștigă mai puțin de două treimi din veniturile salariale anuale brute mediane.

Diferența de remunerare între femei și bărbați

Diferența de remunerare între femei și bărbați sub formă neajustată este definită drept diferența dintre veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților și ale femeilor, exprimată ca procent din veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților. Metodologia pentru compilarea acestui indicator a fost modificată recent, aceasta bazându-se în prezent pe datele colectate în cadrul Anchetei asupra structurii veniturilor salariale, și nu pe surse nearmonizate (așa cum se întâmpla în trecut).

Conform noii metodologii, indicatorul diferenței de remunerare neajustate între femei și bărbați acoperă toți angajații (nu există restricții privind vârsta și numărul de ore lucrate) întreprinderilor (cu cel puțin zece angajați) din industrie, construcții și servicii (acoperite de NACE Rev. 2 secțiunile B-S, cu excepția secțiunii O). Unele țări furnizează, de asemenea, și informații corespunzătoare secțiunii O din NACE Rev. 2 (administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii) cu toate că acest lucru nu este obligatoriu. Sunt, de asemenea, disponibile informații clasificate în funcție de sectorul economic (public sau privat), timpul de lucru (normă întreagă sau fracțiune de normă) și vârsta angajaților.

Salariile minime

Statisticile privind salariul minim se referă la salariile minime lunare la nivel național; anual se publică date asupra salariilor înregistrate la 1 ianuarie și la 1 iulie. Salariul minim la nivel național este impus prin lege, adesea după consultarea cu partenerii sociali, sau direct, prin acord intersectorial la nivel național. Salariul minim la nivel național se aplică de obicei pentru toți angajații sau cel puțin pentru o mare majoritate a angajaților dintr-o țară. Salariile minime sunt sume brute, și anume înainte de deducerea impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurările sociale; aceste deduceri variază de la o țară la alta. În unele țări, salariul minim de bază la nivel național nu este fixat pe bază lunară, ci pe bază orară sau săptămânală. Pentru aceste țări, remunerațiile orare sau săptămânale sunt convertite în remunerații lunare în conformitate cu factorii de conversie furnizați direct de către țări:

  • Irlanda: remunerație orară x 39 de ore x 52 de săptămâni / 12 luni;
  • Franța pentru datele din perioada ianuarie 1999-ianuarie 2005: remunerație orară x 39 de ore x 52 de săptămâni / 12 luni; pentru datele începând cu iulie 2005: remunerație orară x 35 de ore x 52 de săptămâni / 12 luni;
  • Malta: remunerație săptămânală x 52 de săptămâni / 12 luni;
  • Regatul Unit: (remunerație orară x numărul de bază mediu de ore pe săptămână plătite pentru salariații cu normă întreagă din toate sectoarele x 52,18 săptămâni) / 12 luni;
  • Statele Unite: remunerație orară x 40 de ore x 52 de săptămâni / 12 luni.

În plus, în cazul în care salariul minim se plătește pentru mai mult de 12 luni pe an (în Grecia, Spania și Portugalia, unde este plătit pentru 14 luni pe an), datele au fost ajustate pentru a lua în considerare aceste plăți.

Venituri salariale nete și cote de impozitare

Veniturile salariale nete sunt obținute din veniturile salariale brute și reprezintă partea de remunerație pe care angajații o pot păstra efectiv pentru a o cheltui sau a o economisi. Față de veniturile salariale brute, veniturile salariale nete nu includ contribuțiile la asigurările sociale și impozitele, dar includ alocațiile familiale.

Indicatorii cotei de impozitare (presiunea fiscală asupra costului forței de muncă, capcana șomajului și capcana salariilor mici) au scopul de a monitoriza atractivitatea încadrării în muncă. Presiunea fiscală asupra costului forței de muncă este definită drept impozitul pe venit asupra veniturilor salariale brute plus contribuțiile la asigurările sociale ale angajatului și ale angajatorului, exprimate ca procent din costurile totale ale forței de muncă. Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii, care câștigă 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Capcana șomajului măsoară proporția veniturilor salariale brute pe care un șomer le pierde atunci când devine angajat, ca urmare a unor impozite și contribuții la asigurările sociale mai mari și a încetării plății ajutoarelor de șomaj și a altor prestații; ea este definită drept diferența dintre veniturile salariale brute și creșterea veniturilor nete atunci când se trece de la șomaj la încadrare în muncă, exprimată ca procent din veniturile salariale brute. Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii, care câștigă 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Capcana salariilor mici măsoară procentul veniturilor salariale brute care este „pierdut” ca urmare a efectelor combinate ale impozitelor pe venit, contribuțiilor la asigurările sociale și încetării plății oricăror prestații atunci când veniturile salariale brute cresc de la 33 % la 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii, precum și pentru cuplurile cu un singur venit și cu doi copii între 6 și 11 ani.

Costul forței de muncă

Costul forței de muncă este definit drept cheltuielile angajatorului legate de personalul angajat. Acesta include beneficiile angajaților (inclusiv salariile, remunerațiile în bani și în natură, contribuțiile la asigurările sociale ale angajatorilor), costurile de formare profesională și alte cheltuieli (cum ar fi costurile de recrutare, cheltuielile cu echipamentul de lucru și impozitele pe salarii considerate drept costuri ale forței de muncă, din care se scad subvențiile primite). Aceste componente ale costului forței de muncă și elementele lor sunt definite în Regulamentul nr. 1737/2005 din 21 octombrie 2005. Datele se referă la trei indicatori de bază:

  • costurile lunare medii ale forței de muncă, definite drept costurile totale ale forței de muncă pe lună împărțite la numărul corespunzător de angajați, exprimat în echivalent normă întreagă;
  • costurile orare medii ale forței de muncă, definite drept costurile totale ale forței de muncă împărțite la numărul corespunzător de ore lucrate;
  • structura costului forței de muncă (remunerații și salarii; contribuțiile angajatorilor la asigurările sociale; alte costuri ale forței de muncă), exprimate ca procent din costurile totale ale forței de muncă.

Context

Structura și evoluția costurilor forței de muncă și ale veniturilor salariale sunt caracteristici importante ale oricărei piețe a forței de muncă, reflectând oferta din partea persoanelor fizice și cererea de forță de muncă din partea întreprinderilor.

Factorii de decizie politică se concentrează asupra combaterii sărăciei și a excluziunii sociale prin încurajarea întoarcerii persoanelor în câmpul muncii. Cu toate acestea, dezbaterile politice au început să abordeze și categoria „lucrătorilor cu venituri salariale mici” sau a „lucrătorilor săraci”: într-adevăr, diferențele mari dintre veniturile obținute în UE au condus la înregistrarea unui procent de aproximativ 12,1 % din salariați care sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziunii sociale și, prin urmare, care se confruntă cu dificultăți considerabile pentru a se menține la nivelul unei serii de standarde minime de trai.

Printre factorii care pot explica, cel puțin parțial, diferențele de remunerare între femei și bărbați se numără segregarea sectorială și ocupațională, educația și formarea, sensibilizarea și transparența, precum și discriminarea directă. Diferențele de remunerare între femei și bărbați reflectă și alte inegalități – în special partea disproporționată de responsabilități familiale pe care și-o asumă femeile și, prin urmare, dificultățile de a realiza un echilibru între viața profesională și cea privată. Multe femei lucrează cu fracțiune de normă sau în cadrul unor contracte atipice: deși le permite să rămână pe piața forței de muncă și să îndeplinească în același timp și responsabilități familiale, acest lucru poate avea o influență negativă asupra remunerării lor, a dezvoltării carierei, a perspectivelor de promovare și a pensiilor.

UE își propune să promoveze egalitatea de șanse, care implică o eliminare progresivă a diferențelor de remunerare între femei și bărbați. Articolul 157 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stabilește principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare, iar articolul 157 alineatul (3) prevede temeiul juridic al legislației privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește munca. Strategia pentru egalitatea între femei și bărbați (2010-2015) a fost adoptată de Comisia Europeană în septembrie 2010. Strategia se bazează pe experiența unei foi de parcurs (în limba engleză) [COM(2006) 92 final] elaborate pentru perioada 2006-2010, care își propune să ofere un cadru cuprinzător prin care Comisia Europeană se angajează să promoveze egalitatea de șanse între femei și bărbați în toate politicile sale. Strategia evidențiază contribuția egalității de șanse între femei și bărbați la creșterea economică și dezvoltarea durabilă și sprijină realizarea dimensiunii egalității de șanse a Strategiei Europa 2020. În acest context, UE a lansat ziua egalității salariale la 5 martie 2011. Această dată a fost special aleasă, constituind o trimitere la faptul că pentru a egala veniturile salariale anuale medii ale unui bărbat, o femeie ar trebui să lucreze cu puțin peste două luni mai mult decât acesta (până la data de 5 martie a anului următor).

Informatii suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Average gross annual earnings in industry and services, by gender (tps00175)
Gender pay gap in unadjusted form (tsdsc340)
Minimum wages (tps00155)
Labour cost index (teilm100)
Total wages and salaries (tps00113)
Social security and other labour costs paid by employer (tps00114)
Labour costs annual data - Nace Rev. 2 (tps00173)

Bază de date

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Date-sursă pentru tabele și grafice (MS Excel)

Legături externe

Vezi şi

Vizualizări