Salariile și costul forței de muncă

De la Statistics Explained

Date din luna martie 2014. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Actualizare planificată: aprilie 2015.
Componentele costului forței de muncă
Figura 1: Costurile orare ale forţei de muncă, 2013 (1)
(EUR) - Sursă: Eurostat (lc_lci_lev)
Figura 2: Venituri salariale orare brute mediane, toți angajații
(exceptând ucenicii), 2010 (1) - Sursă: Eurostat (earn_ses_pub2s)
Figura 3: Lucrători cu venituri salariale mici - angajați
(exceptând ucenicii) care câștigă mai puțin de două treimi din veniturile salariale orare brute mediane, 2006 și 2010 (1)
(% din angajați) - Sursă: Eurostat (earn_ses_pub1s)
Figura 4: Diferență de remunerare între bărbați și femei, 2012 (1)
(diferență procentuală între veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților și femeilor, exprimată ca % din veniturile salariale brute ale bărbaților, sub formă neajustată) - Sursă: Eurostat (tsdsc340)
Tabelul 1: Venituri salariale nete anuale, 2012
(EUR) - Sursă: Eurostat (earn_nt_net)
Figura 5: Cota de impozitare a lucrătorilor cu venituri salariale mici – sarcina fiscală asupra costului forței de muncă, 2012 (1)
(%) - Sursă: Eurostat (earn_nt_taxwedge)
Tabelul 2: Indicatori privind cota de impozitare a lucrătorilor cu venituri salariale mici, 2005 și 2012
(%) - Sursă: Eurostat (earn_nt_taxwedge), (earn_nt_unemtrp) și (earn_nt_lowwtrp)

Acest articol compară și analizează diferențele dintre cifrele privind salariile și costul forței de muncă (cheltuielile cu personalul ale angajatorilor) în statele membre ale Uniunii Europene (UE), precum și în țările candidate la UE și în țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS).

Forța de muncă joacă un rol important în funcționarea unei economii. Din perspectiva întreprinderilor, aceasta reprezintă un cost (costul forței de muncă) care cuprinde nu numai remunerațiile și salariile plătite angajaților, ci și costurile nesalariale, în special contribuțiile sociale plătibile de către angajator. Astfel, ea este un factor determinant pentru competitivitatea întreprinderilor, cu toate că, la rândul său, este influențată de costul capitalului (de exemplu, dobânzile la împrumuturi și dividendele pentru acțiuni) și de elemente netarifare precum inovarea și poziționarea pe piață a mărcii/produselor.

În ceea ce privește angajații, remunerația pe care o primesc pentru munca prestată, cunoscută sub denumirea comună de salariu sau venit salarial, reprezintă în general principala lor sursă de venit și, prin urmare, are un impact major asupra capacității lor de a cheltui sau de a economisi. În timp ce salariul/venitul salarial brut include contribuțiile sociale plătibile de către angajat, venitul salarial net se calculează după deducerea acestor contribuții și a tuturor sumelor datorate statului, cum ar fi impozitul pe venit. Întrucât valoarea impozitelor depinde, în general, de situația gospodăriei sub aspectul venitului și al componenței, veniturile salariale nete se calculează pentru mai multe situații tipice ale gospodăriilor.

Diagrama de mai sus sintetizează legătura dintre venitul salarial net, venitul salarial/salariul brut și costul forței de muncă.

Principalele rezultate statistice

Costul forței de muncă

Costul orar mediu al forței de muncă în UE-28 a fost estimat la 23,70 EUR în 2013 și la 28,20 EUR în zona euro (ZE-18). Totuși, această medie maschează diferențe semnificative între statele membre ale UE, costul orar al forței de muncă fiind cuprins între 3,70 EUR și 40,10 EUR (Figura 1).

Costul forței de muncă se compune din costurile aferente salariilor, la care se adaugă costurile nesalariale, cum ar fi contribuțiile sociale ale angajatorilor. Procentul costurilor nesalariale pentru întreaga economie era de 23,7 % în UE-28, în timp ce, pentru zona euro, acesta se ridica la 25,9 %. Mai mult decât atât, procentul costurilor nesalariale variază considerabil la nivelul statelor membre ale UE. Procentele cele mai ridicate ale costurilor nesalariale pentru întreaga economie s-au înregistrat în Suedia (33,3 %), Franța (32,4 %), Lituania (28,5%), Italia (28,1 %) Belgia și Slovacia (27,4 % fiecare). Procentele cele mai scăzute ale costurilor nesalariale pentru întreaga economie s-au înregistrat în Malta (8,0 %), Danemarca (12,4 %), Luxemburg (13,4 %), Irlanda (13,8 %), Slovenia (14,7 %), Regatul Unit (15,3 %), Croația (15.4 %) și Bulgaria (15,8 %).

Remunerațiile/ veniturile salariale brute

Veniturile salariale mediane

Veniturile salariale brute reprezintă cea mai mare parte a costului forței de muncă. La nivelul țărilor UE, cele mai ridicate venituri salariale orare brute medii, în octombrie 2010, s-au înregistrat în Danemarca (25,00 EUR), urmată de Irlanda (18,30 EUR) și Luxemburg (17,80 EUR) – a se vedea Figura 2. Cele mai scăzute s-au înregistrat în Bulgaria (1,50 EUR), România (2,00 EUR), Lituania (2,70 EUR) și Letonia (2,90 EUR). Cel mai ridicat venit salarial orar brut median este de 16 ori mai mare decât cel mai mic venit salarial orar, exprimat în euro; exprimat în standardul puterii de cumpărare (SPC) – care explică diferențele la nivelul prețurilor între țări – raportul este de 5 la 1.

Lucrătorii cu salarii mici

Lucrătorii cu salarii mici sunt definiți ca fiind angajații care câștigă cel mult două treimi din venitul salarial orar brut median național dintr-o anumită țară.

În 2010, 17,0 % dintre angajați erau lucrători cu salarii mici în UE-27, în vreme ce, în zona euro (ZE-17), proporția era de 14,8 %. Țările cu proporțiile cele mai ridicate ale lucrătorilor cu salarii mici erau Letonia (27,8 %) și Lituania (27,2 %), în timp ce Suedia (2,5 %), Finlanda (5,9 %), Franța (6,1 %), Belgia (6,4 %) și Danemarca (7,7 %) înregistrau cele mai scăzute procente. Comparativ cu 2006, ultimul an de referință disponibil pentru aceeași colectare de date, proporția lucrătorilor cu salarii scăzute a rămas relativ stabilă, crescând cu 0,2 puncte procentuale în UE-27 și cu 0,4 puncte procentuale în zona euro (Figura 3).

Între 2006 și 2010, proporția lucrătorilor cu salarii mici a crescut mai ales în Malta (+3,9 puncte procentuale) și în Bulgaria (+3,1 puncte procentuale), în vreme ce scăderile cele mai pronunțate s-au înregistrat în Portugalia (-4,6 puncte procentuale), Letonia (-3,1 puncte procentuale), Grecia (-2,9 puncte procentuale), Ungaria și Slovenia (ambele cu -2,1 puncte procentuale).

Disparitate salarială de gen

În pofida unei anumite convergențe, există în continuare diferențe considerabile între veniturile salariale medii ale bărbaților și cele ale femeilor la nivelul UE, concept cunoscut în general sub denumirea de disparitate salarială de gen. Conform cifrelor înregistrate în 2012 pentru întreaga UE-28, femeile au câștigat în medie cu 16,4 % mai puțin decât bărbații. Cele mai mici diferențe în ceea ce privește remunerarea medie între sexe au fost constatate în Slovenia, Malta, Polonia, Italia, Luxemburg și România (acestea fiind sub 10,0 %). Cele mai mari diferenţe de remunerare între femei şi bărbaţi au fost identificate în Estonia (30,0 %), Austria (23,4 %), Germania (22,4 %) și Republica Cehă (22,0 %) – a se vedea Figura 4.

Această disparitate salarială de gen poate fi influențată de o diversitate de factori, cum ar fi: diferențele privind ratele de participare la forța de muncă, diferențele privind ocupațiile și activitățile în care tind să predomine bărbații sau femeile, măsura în care bărbații și femeile lucrează cu jumătate de normă, precum și atitudinea departamentelor de resurse umane din organismele publice și private față de dezvoltarea profesională și concediile neplătite sau concediile de maternitate. Printre factorii care pot explica, cel puțin parțial, diferențele de remunerare între femei și bărbați se numără segregarea sectorială și ocupațională, educația și formarea, sensibilizarea și transparența, precum și discriminarea directă. Diferențele de remunerare între femei și bărbați reflectă şi alte inegalități – în special, partea adesea disproporționată a responsabilităților familiale pe care și-o asumă femeile și, prin urmare, dificultățile conexe pe care le întâmpină în a concilia viața profesională cu cea privată. Multe femei lucrează cu jumătate de normă sau în cadrul unor contracte atipice: deși acest lucru le permite să rămână pe piața forței de muncă și să îndeplinească în același timp și responsabilitățile familiale, acest lucru poate avea o influență negativă asupra remunerării lor, asupra evoluției carierei sau asupra perspectivelor de promovare și de pensionare.

Salariul net și sarcina fiscală

Salariul net

Informațiile referitoare la salariul net completează datele privind salariul brut în ceea ce privește veniturile disponibile, cu alte cuvinte, după deducerea din sumele brute a impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurările sociale ale angajatului și adăugarea de alocații familiale în cazul familiilor cu copii. Alocațiile familiale sunt transferuri de numerar plătite pentru copiii aflați în întreținere.

În 2012, salariul net al unui celibatar fără copii, care câștigă 100 % din salariul mediu al unui lucrător din economia întreprinderilor, a variat de la 3 598 EUR în Bulgaria la 37 020 EUR în Luxemburg. Aceleași două țări au înregistrat cel mai scăzut (4 028 EUR), respectiv cel mai ridicat (49 955 EUR) salariu net mediu pentru un cuplu căsătorit cu un singur venit și cu doi copii (Tabelul 1).

În cazul în care ambele părți ale unui cuplu căsătorit au un loc de muncă (ambii câștigând 100 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător), Luxemburg a înregistrat cel mai ridicat salariu net anual, 83 368 EUR în cazul cuplului cu doi copii și 75 846 EUR în cazul cuplului fără copii; Bulgaria a înregistrat cel mai scăzut salariu net, 7 197 EUR, indiferent dacă cuplul are sau nu copii.

Presiunea fiscală

Informațiile privind presiunea fiscală sunt destinate măsurării presiunii fiscale și a contribuțiilor la asigurările sociale raportate la costul forței de muncă. Aceste informații sunt furnizate în legătură cu lucrătorii cu venituri salariale mici. Presiunea fiscală pentru UE-27 era de 39,9 % în 2012. Cele mai ridicate sarcini fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici s-au înregistrat, în 2012, în Belgia, Ungaria, Franța, Germania, Italia, Austria, Letonia, România și Suedia (toate depășind 40,0 %). Pe de altă parte, cele mai scăzute sarcini fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici s-au înregistrat în Malta, Irlanda, Regatul Unit și Luxemburg (sub 30,0 %), precum și în Cipru (cele mai recente date din 2007).

În niciunul din statele membre ale UE nu s-a conturat o tendință clară a evoluției presiunii fiscale pentru lucrătorii cu salarii mici în cursul perioadei cuprinse între 2005 și 2012 (a se vedea Tabelul 2): sarcina fiscală a crescut în 14 state membre, a scăzut în 11 și a rămas neschimbată în 2 state membre (nu sunt disponibile date pentru Croația). Cele mai mari reduceri s-au înregistrat în Țările de Jos (-8 puncte procentuale) și Suedia (-6 puncte procentuale).

Ceilalți trei indicatori prezentați în Tabelul 2 oferă informații privind procentul de venituri salariale brute „absorbite” (prin creșterea cotei de impozitare și a contribuțiilor la asigurările sociale mai mari și/sau prin reducerea sau pierderea prestațiilor) atunci când persoanele reîncep să muncească sau trec de la venituri mai mici la venituri mai mari. Proporția globală a venitului „absorbit” în momentul în care un șomer devine angajat a scăzut ușor (-0,5 puncte procentuale) în UE-27 între 2005 și 2012. Cele mai importante scăderi s-au înregistrat în Suedia (-15 puncte procentuale) și Lituania (-14 puncte procentuale), în vreme ce Ungaria și Republica Cehă au înregistrat creșteri de 17, respectiv 14 puncte procentuale.

Cifrele globale la nivelul UE-27 indică o ușoară creștere (1 punct procentual), între 2005 și 2012, a măsurilor de descurajare a lucrătorilor cu salarii mici celibatari și fără copii de la a încerca să obțină venituri mai mari, întrucât o parte mai mare a veniturilor acestora ar fi „absorbită”. În schimb, media UE-27 nu a suferit modificări în ceea ce privește cuplurile căsătorite cu un singur venit și cu doi copii, cu toate că statele membre au înregistrat evoluții oarecum diferite. Cea mai pronunțată creștere (45 de puncte procentuale) a proporției veniturilor salariale care ar fi impozitate pentru un cuplu căsătorit cu un singur venit și cu doi copii s-a înregistrat în Republica Cehă, în vreme ce în Polonia s-a înregistrat o scădere cu 48 de puncte procentuale.

Sursele și disponibilitatea datelor

Costul forței de muncă

Costul forței de muncă include remunerarea angajatului (de exemplu, remuneraţiile şi salariile în bani şi în natură, cotizațiile sociale plătite de angajatori), costurile pentru formarea profesională și alte cheltuieli (precum costurile de recrutare, cheltuielile pentru îmbrăcămintea de lucru și impozitele pe forța de muncă, considerate drept costuri ale forței de muncă din care se scad subvențiile). Aceste componente ale costului forței de muncă și elementele lor sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1737/2005 din 21 octombrie 2005.

Statisticile referitoare la costul forței de muncă constituie un sistem ierarhic de date statistice trimestriale, anuale şi multianuale, destinate să ofere o imagine cuprinzătoare și detaliată a nivelului, a structurii și a evoluției pe termen scurt a costului forței de muncă în diferitele sectoare de activitate economică din UE și din anumite alte țări. Toate statisticile se bazează pe o definiție armonizată a costului forței de muncă. Nivelurile costului forței de muncă se bazează pe cel mai recent sondaj privind costul forței de muncă (din 2008) și pe o extrapolare bazată pe indicele trimestrial al costului forței de muncă. Sondajul privind costul forței de muncă este un studiu care se derulează din patru în patru ani și care colectează într-o formă foarte detaliată date privind nivelurile costului forței de muncă. În scopul extrapolării pe baza indicelui costului forței de muncă, datele sunt utilizate doar într-o formă agregată. Indicele trimestrial al costului forței de muncă (un Euroindicator) (în engleză) măsoară presiunea costurilor care decurge din factorul de producție „forță de muncă”. Datele vizate de procesul de colectare a indicilor privind costul forței de muncă se raportează la costul orar mediu total al forței de muncă și la două categorii de costuri ale forței de muncă: remunerații și salarii; contribuțiile sociale ale angajatorilor precum și impozitele plătite, din care se scad subvențiile primite de angajatori. Datele - defalcate de asemenea și în funcție de activitatea economică - sunt disponibile pentru agregatele UE și pentru statele membre ale UE (NACE Rev. 2 secțiunile B-S), în forma ajustată în funcție de variațiile sezoniere și de numărul de zile lucrătoare. Datele aferente indicelui costului forței de muncă sunt exprimate în indici (în prezent, anul de referință este 2008) și în rate de creștere trimestrială și anuală (comparații cu trimestrul anterior sau cu același trimestru din anul anterior).

Remunerațiile/veniturile salariale brute

Principalele definiții pentru veniturile salariale sunt furnizate de Regulamentul (CE) nr. 1738/2005 din 21 octombrie 2005. Datele provin din ancheta asupra structurii veniturilor salariale (SES), care se realizează din patru în patru ani, cea mai recentă datând din octombrie 2010. Venitul salarial brut acoperă remunerația în numerar plătită direct de către angajator, înaintea deducerilor fiscale și a contribuțiilor la asigurările sociale plătibile de către salariați și reținute de către angajator. Sunr incluse toate sporurile, indiferent dacă sunt plătite în mod regulat (al 13-lea sau al 14-lea salariu, prime de concediu, participare la profit, indemnizații pentru concediul neefectuat, comisioane ocazionale etc.).

Datele privind veniturile salariale mediane se bazează pe veniturile salariale orare brute ale tuturor angajaților (normă întreagă și jumătate de normă, cu excepția ucenicilor) care lucrează în întreprinderi cu cel puțin 10 angajați și în toate sectoarele economice, exceptând agricultura, pescuitul, administrația publică, gospodăriile private și organizațiile extrateritoriale. Venitul salarian median reprezintă valoarea astfel determinată încât jumătate din populație câștigă mai puțin decât această valoare, iar cealaltă jumătate câștigă mai mult.

Disparitatea salarială de gen

Disparitatea salarială de gen, sub formă neajustată, este definită drept diferența dintre veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților și cele ale femeilor, exprimată ca procent din veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților. Metodologia de compilare a acestui indicator se raportează la datele colectate ca urmare a anchetei asupra structurii veniturilor salariale (SES), care se revizuiesc o dată la patru ani atunci când datele SES devin disponibile. SES se bazează pe Regulamentul (CE) nr. 1738/2005 din 21 octombrie 2005.

Conform noii metodologii, indicatorul referitor la disparitatea salarială de gen neajustată vizează toți angajații (fără restricții privind vârsta și numărul de ore lucrate) întreprinderilor (cu cel puțin 10 angajați) din industrie, construcții și servicii (astfel cum sunt reglementate de NACE Rev. 2 secțiunile B-S, cu excepția secțiunii O). În plus, unele țări oferă informații pentru NACE Rev. 2 secțiunea O (administrație publică și apărare; securitate socială obligatorie), chiar dacă acest lucru nu este obligatoriu. De asemenea, sunt disponibile informații însoțite de analize comparative între sectoarele public și privat, în funcție de timpul de lucru (normă întreagă sau jumătate de normă) și de vârsta angajaților.

Salariul net și sarcina fiscală

Salariul net este obținut din veniturile salariale brute și reprezintă partea de remunerație pe care angajații o pot păstra efectiv pentru a o cheltui sau pentru a o economisi. Față de salariul brut, salariul net nu include contribuțiile la asigurările sociale și impozitele, dar include alocațiile familiale.

Indicatorii cotei de impozitare (sarcina fiscală asupra costului forței de muncă, capcana șomajului și capcana salariilor mici) au scopul de a monitoriza atractivitatea încadrării în muncă. Presiunea fiscală asupra costului forței de muncă este definită drept impozitul pe venit asupra veniturilor salariale brute la care se adaugă cotizațiile sociale ale angajatului și ale angajatorului, exprimate ca procent din costurile totale ale forței de muncă. Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii, care câștigă 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Capcana șomajului măsoară proporția veniturilor salariale brute pe care un șomer le pierde atunci când devine angajat, ca urmare a unor impozite și contribuții la asigurările sociale mai mari și a încetării perceperii ajutoarelor de șomaj și a altor prestații; ea este definită drept diferența dintre veniturile salariale brute și creșterea veniturilor nete atunci când se trece de la șomaj la încadrare în muncă, exprimată ca procent din veniturile salariale brute. Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii, care câștigă 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Capcana salariilor mici măsoară procentul veniturilor salariale brute care este „absorbit” ca urmare a efectelor combinate ale impozitelor pe venit, contribuțiilor la asigurările sociale și încetării plății oricăror prestații atunci când veniturile salariale brute cresc de la 33 % la 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii, precum și pentru cuplurile cu un singur venit și cu doi copii între 6 și 11 ani.

Context

Structura și evoluția costului forței de muncă și ale veniturilor salariale sunt caracteristici importante ale oricărei piețe a forței de muncă, reflectând oferta din partea persoanelor fizice și cererea de forță de muncă din partea întreprinderilor.

Factorii de decizie s-au concentrat pe combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, prin încurajarea oamenilor să (re)intre în câmpul muncii. Cu toate acestea, dezbaterile politice au început să abordeze și categoria „lucrătorilor cu salarii mici” sau a „lucrătorilor săraci”: de fapt, disparitățile salariale largi de la nivelul UE au expus aproximativ 12,1 % din angajați riscului de sărăcie și de excluziune socială; drept consecință, aceștia se confruntă cu mari dificultăți pentru a menține un set de standarde de viață minime.

UE își propune să promoveze egalitatea de șanse, care implică o eliminare progresivă a disparității salariale de gen. Articolul 157 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stabilește principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare, iar articolul 157 alineatul (3) prevede temeiul juridic al legislației privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește munca. Strategia pentru egalitatea între femei și bărbați (2010-2015) a fost adoptată de Comisia Europeană în septembrie 2010. Strategia se bazează pe experiența unei foi de parcurs (în engleză) [COM(2006) 0092 final], elaborate pentru perioada 2006-2010, care își propune să ofere un cadru cuprinzător prin care Comisia Europeană se angajează să promoveze egalitatea de șanse între femei și bărbați în toate politicile sale. Strategia evidențiază contribuția egalității de șanse între femei și bărbați la creșterea economică și dezvoltarea durabilă și sprijină implementarea dimensiunii referitoare la egalitatea de șanse a [Strategiei Europa 2020]. În acest context, la 5 martie 2011, UE a lansat pentru prima dată ziua europeană a egalității salariale. Această dată nu a fost aleasă întâmplător deoarece, pentru a câștiga același salariu mediu anual ca cel al unui bărbat, o femeie trebuie să lucreze cu puțin peste două luni mai mult decât acesta (până la data de 5 martie a anului următor).

Vezi şi

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Disparitatea salarială de gen sub formă ajustată (tsdsc340)
Indicele costului forței de muncă (teilm100)
Indicele costului forței de muncă în NACE Rev. 2 - modificare procentuală Q/Q-1 (teilm120)
Indicele costului forței de muncă în NACE Rev. 2 - modificare procentuală Q/Q-4 (teilm130)
Indicele costului forței de muncă în NACE Rev. 2 - Indice (2008=100) (teilm140)
Nivelurile costului forței de muncă (lc_lci_lev)

Bază de date

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Date-sursă pentru tabele și grafice (MS Excel)

Legături externe


Vizualizări